Din negura vremurilor

Când eram mică, chiar şi acum , mama imi povestea despre o lume magică, o lume care a dipărut demult, cu milioane si milioane de ani înainte de naşterea mea.

“De unde ştii tu toate acestea mamă?”, am intrebat-o. “Le ştiu si eu de la moşii şi strămoşii mei, draga mea” mi-a răspuns mama cu un zânbet ştrengaresc.

“Dar această lume, dipărută, mai există?’, am intrebat-o eu în neştiinţa mea de copil, care nu cunoştea sensul tuturor cuvintelor.

Ca o adiere de vânt, a venit şi răspunsul:

“Da mai există! şi se află aici, în sufletele noastre sufletele celor care nu au uitat să îmbătranească, şi mi-a atins pieptul în dreptul inimii,

Este o lume magică, o lume a basmelor, poveştilor şi legendelor, o lume misterioasă!

Demult începea mama, când încă nu exista viaţă pe Panânt, iar omul nu se afla nici macar în proiectele Creatorului au apărut o sumedeie de animale mari greoaie, care se numeau dinozauri, dinozaurii au pierit, când metoritul a lovit Pamântul, provocând acel cataclism natural, care a schimbat total faţa planetei. Atunci au murit dinozaurii. Au mai ramas caţiva, care s-au adaptat la viaţa terestra, care era cu totul alta, căci multe s-au schimbat dupa impact, dar despre asta am sa îţi povestesc altă data, apoi a intervenit uitarea.

Uneori, când mai deschidem atlasele de zoologie si privim la prima fila remarcăm cu uimire dinozaurii si unii dintre noi, care au vizionat documentare pe Discovery îşi amintesc , ca parca acele animale se cheamă dinozauri.

Dar uitarea se aşterne ca praful de cretă pete minţile noastre şi nu mai reusim să ne amintim că o data , demult cu milioane si milioane de ani înaite-a naşteri noastre au existat dinozauri.

Şi dupa dispariţia dinozaurilor, a aparut omul, care a evoluat şi a tot evoluat, pâna când a ajuns în stadiul să spună şi să scrie poveşti

Şi pentru că la vremea aceea când a început să se spună poveşti, nu se ştia mare lucru despre dinozauri, oanenii au simţit nevoia să inventeze şi uite aşa au aparut dragoni, care erau buni sau răi, prietenoşi sau ursuzi, balaurii cu sapte capete care scuipau foc şi cenuşă , balauri, erau dinozaurii folclorului nostru)

Ei furau frumoasele cu părul de aur şi le închideau în cel mai îndepartat turn, dar apărea intotdeauna şi un viteaz care omora balaurul, si tot aşa mai departe, povestea avea întotdeauna un final fericit, binele triumfa.

“Mamă, de ce oamenii , stramosii nostri, au simţit nevoia să inventeze?” am intrebat-o din ce în ce mai uimită.

“S-au găsit şi atunci, tot aşa cum se găsesc şi în ziua de azi scheletele gigantice ale preistoricilor animale , iar oamenii erau din ce in ce mai uimiţi şi neştiind ce sunt, au început să povestească , ce credeau fiecare că ar putea fi.”

Şi uite aşa imi voi incepe şi eu călatoria cu magicile cuvinte: “A fost o dată…”

A fost o dată o epocă în care au trăit dinozauri.”

Această povestire a fost citită în şedinţa din 01.06.2012; autor Ilinca Ioana Rusu; a citit Ilinca Ioana Rusu.

One thought on “Din negura vremurilor

  1. Pingback: Mansarda cu Poveşti – Prima şedinţă « Clubul de Initiativă Literară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s