Umbră moartă

Umbră moartă

 

Voce stinsă, secole te-au acoperit.

Ţi-ai uitat menirea,

Ai fugit de soare,

Te-ai cufundat în adâncul întuneric.

Speriat şi uitat de lume, glasul

Ţi-ai recăpătat

Şi furtună ai stârnit

Ca să-i înghită pe cei laşi.

Doreşti eternitatea, din ură te hrăneşti.

Ai uitat de lacrimile reci

Ce odat’ obrazul ţi-au scăldat.

Dar, încet şi liniştit, sfârşitu-ţi vei găsi.

Suflet rătăcit, lumea ţi se-nchide

Veninul ţi-a atacat orice simţire

Fără suflare vei rămâne

Şi totul va fi uitare…

Această poezie a fost publicată în Revista Noastră a colegiului Național Nicu Gane – Fălticeni; autor Aminah-Brânduşa Tanasă.

One thought on “Umbră moartă

  1. Casa bunicii
    (vizitată după 28 de ani ,Oţeleni -2010 Iaşi)
    25 ian 2013 , Adâncata , Suceava

    Din drum
    Privesc spre curtea unde , altădat`
    Zburdam micuţ şi bucălat
    Fără griji şi trebuinţi
    Scoţând vecinii toţi din minţi
    Cu şotiile mele de băiat .

    Realizez trist
    O mie de ani parc-au trecut pe-aici
    Unde găsesc pustiul în loc de bunici .
    Totu-i prăbuşit şi plin de buruieni ,
    Îmi strig bătrânii , dar nu-s pe nicăieri
    Căci au plecat demult spre veci .

    Sfios , emoţionat ,
    Păşesc încet , temându-mă să nu trezesc
    Vechi amintiri , ce-acum se dezmorţesc .
    Reîntors acum , matur , umil ,
    Mă simt aici , din nou , copil .
    Ochii-mi de lacrimi se împăienjenesc .

    Privesc
    La prispa casei , acum dărâmată ,
    Unde eu , copilul de altădată ,
    Pe bunica o ascultam curios
    Cum povestea de zâne şi de Făt-Frumos
    Luând de la bunicul ciocolată .

    Mă simt
    Bătrân , cum mai bătrân mi-e tata
    Care m-anunţă că mâncarea-i gata ,
    Şi să nu mai stau atâta la ruine
    Că toţi sunt morţi , nimeni nu mai vine
    Şi că asta-i soarta .

    Împing încet
    Uşa verde , căscată şi-ntr-o rână .
    Pânze de păianjen se-agaţă de mână.
    Soba-i dărâmată , pereţii s-au ştirbit,
    Podul stă să cadă , totu-i răvăşit .
    La un geam văd o icoană .

    Praful
    Auriu şi fin prin aer se duce .
    Agăţată în cui , văd o cruce ,
    La care , demult , bunica se-nchina
    În fiecare seară , când opaiţul stingea .
    Tristeţea mă împunge .

    Crucifixul vechi
    M-aşteaptă acolo de când eram copil
    Cu mâna tremurândă o ating umil ,
    Iar în ochi lumina unei amintiri pierite
    Se transpune-n lacrimi,, ce curg şiroite
    Pe-un gând regretabil .

    Totul
    Este rugină , putred , dărâmat ,
    E curent şi rece , dar nu am uitat
    Cum vorbeau bunicii , mirosul de colaci ,
    Părul din faţa casei , stiva de araci
    Şi plugul de arat .

    N-am uitat
    Războiul plin de aţe , când ţesea bunica ,
    Din care acum nu a mai rămas nimica ,
    Nici icoanele mari , frumoase şi-nrămate
    Ce stau şi-acum , sub grinzi , uitate.
    Din pod zboară rândunica .
    (fragmente)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s