Despre dragoste şi alte nebunii

IMG_0101

Fotografie realizată de către Radu Cataraniuc

Ne-am reîntâlnit la cenaclu, noul an îl întâmpinăm sub auspiciile dragostei.

Despre Dragoste şi alte nebunii este tematica generală a cenaclului Mansarda cu povești, cenaclu ce se desfășoară de mai bine de 8 luni al Clubului de Inițiativă Literara.

Ședința din  18 ianuarie 2013, a fost deschisă de către doamna Livia Feidaroş, care a citit un fragment din lucrarea „Nunta„, o lucrare complexă ce aduce într-un cadru atemporal obiceiurile străvechi din arealul balcanic.

Seara a fost continuată de către doamna Ilinca Ioana Rusu cu un fragment din nuvela Anatomia unui val, în care autoarea expune intensitatea trăirilor unor personaje, ce se afla într-o triada emoțională – Femeia, Bărbatu şi Copilul. Lucrarea începe cu un pasaj scris la persoana întâi, unde autoarea se regăsește  după care detașându se de sine, conturează, ca din afară, trăsăturile, personajelor, ce vor intra progresiv, în scenă.

Lectura a fost continuată de doamna Mona Luisa Grigore, introducându-ne în universal copilăriei  cu o nouă schiță din ciclul Jurnalul unei zăpăcite,  În găleata cu amintiri prăfuite. Flashuri de memorie, ce marchează o etapa cu iz de inocență  conturată, prin contrast cu imagini cu impact întunecat.

A urmat o schimbare de stil cu domnișoară Aminah Tanasă cu poezia O dragoste mistuitoare, poezie în vers alb, ce aduce un elogiu dragostei, dragoste percepută prin prisma feminității.

Domnul Florin Haidamac a încântat auditoriul cu un fragment din viitorul său roman Adnana, capitol intitulat Conflictul. Cu umorul său caracteristic, ce vine din alte galaxii, n-a purtat într-un posibil viitor, în care personajele beneficiază de o tehnologie avansată, dar își păstrează emoțiile şi trăirile specific umane, în contact cu o civilizație extraterestră.

Momentul autorilor a fost încheiat de către maestrul condeiului domnul George Sauciuc, cu lucrarea, intitulată Death S.R.L. Dumnealui a uimit audiența cu o creație ce abundă în umor macabru, ironic aducând aluziv idei referitoare la pedeapsa cu moartea şi răzbunările personale într-un context consumist al zilelor noastre, transformate într-o idee de afacere.

Momentul publicului este punctat de tânărul Paul Constantin Simioniuc, care şi-a testat capacitățile scriitoricești într-o proză scurtă Căsătoriți fără acte, în lectura doamnei Rodica Murişanu. Tânărul descrie un moment de vacanță din viața lui, moment cu o tentă puternic erotică, dând dovadă în același timp de de multă autoironie.

Lucrarea Adăpost scrisa de Radu Cataraniuc, prezintă un crâmpei dintr-o experiență recent trăită, în care arată transformările interioare pe care le suferă ființa umană în momentul în care pierde valorile materiale, iluzorii.

Tot la momentul publicului doamna Mona Luisa Grigore ne-a arătat finalitatea relațiilor femeie – bărbat printr-o scrisoare de adio Jurnalul unei  zăpăcite -Tristeţe, în lectura doamnei Ilinca Ioana Rusu.

Un alt moment de extremă tandrețe a femeii cu propriul său suflet a fost redat într-un mănunchi de poezii, cu tentă clasică de către doamna Dana Vlad. Această stimată doamnă a fost pentru prima data în cadrul cenaclului , având curajul să prezinte publicului din intimitatea sufletului său. Poezia dumneaei ne introduce în universal feminin prin introspecția propriului său suflet.

Încheierea a fost făcută prin aducerea în actualitate problematica epocii pe care o traversăm şi anume consumul de droguri şi a repercursiunilor acestora asupra tinerilor, problematică ce face subiectul unui roman incitant, în curs de apariție, scris de un tânăr, Radu Georgescu, ce a dus această lupta. Romanul se bazează pe experiența personală a tânărului autor, experiență trăita intens într-una din închisorile de maximă securitate din America de Sud.

Moderatorii ședinței au fost Mona Luisa Grigore Livia Feidaros şi Ilinca Ioana Rusu. 

Vă așteptăm  cu drag, vineri 25.01.2013 la următoarea ședință a cenaclului Mansarda cu poveşti”, organizat de Clubul de Inițiativă Literară, spre a descoperii noi nebunii oferite de eterna dragoste pentru literatură.

Fotografii de la şedinţă pe pagina Clubului de Inițiativă Literară la adresa facebook.com/CILSuceava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s