Casa bunicii

Casa bunicii

(vizitată după 28 de ani, Oţeleni – 2010 Iaşi)

25 ian 2013, Adâncata , Suceava

 

Din drum

Privesc spre curtea unde , altădat`

Zburdam micuţ şi bucălat

Fără griji şi trebuinţi

Scoţând vecinii toţi din minţi

Cu şotiile mele de băiat .

 

Realizez trist

O mie de ani parc-au trecut pe-aici

Unde găsesc pustiul în loc de bunici .

Totu-i prăbuşit şi plin de buruieni ,

Îmi strig bătrânii , dar nu-s pe nicăieri

Căci au plecat demult spre veci .

 

Sfios , emoţionat ,

Păşesc încet , temându-mă să nu trezesc

Vechi amintiri , ce-acum se dezmorţesc .

Reîntors acum , matur , umil ,

Mă simt aici , din nou , copil .

Ochii-mi de lacrimi se împăienjenesc .

 

Privesc

La prispa casei , acum dărâmată ,

Unde eu , copilul de altădată ,

Pe bunica o ascultam curios

Cum povestea de zâne şi de Făt-Frumos

Luând de la bunicul ciocolată .

 

Mă simt

Bătrân , cum mai bătrân mi-e tata

Care m-anunţă că mâncarea-i gata ,

Şi să nu mai stau atâta la ruine

Că toţi sunt morţi , nimeni nu mai vine

Şi că asta-i soarta .

 

Împing încet

Uşa verde , căscată şi-ntr-o rână .

Pânze de păianjen se-agaţă de mână.

Soba-i dărâmată , pereţii s-au ştirbit,

Podul stă să cadă , totu-i răvăşit .

La un geam văd o icoană .

 

Praful

Auriu şi fin prin aer se duce .

Agăţată în cui , văd o cruce ,

La care , demult , bunica se-nchina

În fiecare seară , când opaiţul stingea .

Tristeţea mă împunge .

 

Crucifixul vechi

M-aşteaptă acolo de când eram copil

Cu mâna tremurândă o ating umil ,

Iar în ochi lumina unei amintiri pierite

Se transpune-n lacrimi,, ce curg şiroite

Pe-un gând regretabil .

 

Totul

Este rugină , putred , dărâmat ,

E curent şi rece , dar nu am uitat

Cum vorbeau bunicii , mirosul de colaci ,

Părul din faţa casei , stiva de araci

Şi plugul de arat .

 

N-am uitat

Războiul plin de aţe , când ţesea bunica ,

Din care acum nu a mai rămas nimica ,

Nici icoanele mari , frumoase şi-nrămate

Ce stau şi-acum , sub grinzi , uitate.

Din pod zboară rândunica .

 

Dezlipesc

Încet din putreda uitare

Icoanele-nflorate şi crucifixul mare ,

Ca să-mi amintească mereu de bunici ,

De-a mea copilărie , rămasă pe-aici

Şi care-acum mă doare .

 

Din curte

Privesc spre casa unde altădat`

Zburdam voios şi neastâmpărat ,

Fără griji şi fără frici

Înveselindu-i pe bunici

Cu șotiile mele, de puști nevinovat.

Această poezie a fost citită în şedinţa din08.02.2013 (Dialoguri în Muzeul Bucovinei); autor Constantin  Oliviu  Sebastian; a citit Constantin  Oliviu  Sebastian.

One thought on “Casa bunicii

  1. Timpu inghite nesatul,
    Tot ce-i drag si a fost odata,
    Praf si lacrimi sunt destul,
    Asta-i soarta blestemata.

    Toate sunt la timpul lor,
    Mode, ritmuri si cu dansuri,
    Vesel, trist sunt calator,
    Cat mai pot mai fac si bancuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s