Insurecţia poeţilor: De la Maiakovski, la poeţii Sucevei (14 martie)

O cronică de la un participant🙂

Orizont prin carte

1

În luna dedicată femeilor de pretutindeni, sâmbătă, 14 martie, la Centrul pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene a avut o loc o nouă şedinţă de cenaclu, marcată de această dată de Printemps des poètes (Primăvara poeţilor). Aşezaţi în centrul expoziţiei Cristinei Lauric şi a Dianei Dimitriu (artă digitală), fiecare şi-a prezentat merindele, poezii şi proză care au impresionat. Gazda evenimentului a fost Gabriela Teisanu, ,,un ajutor de moderator’’, ca să o citez pe dumneaei. Insurecţia poeţilor: De la Maiakovski, la poeţii Sucevei, cu acest nume, evenimentul şi-a deschis porţile oricui interesat de scris, astfel că, printre noi am găsit coefeze, psihologi, antrenori, dar cu un talent ,,ascuns’’ pentru literatură.

Am fost purtaţi de către domnul Nanu-Muntean Mircea şi domnul Constantin Horbovanu prin biografia câtorva gazde a acestui festival, Primăvara poeţilor, autori mai puţini cunoscuţi, dar de care ne vom aminti cu siguranţă.
Înainte însă de a intra în viaţa acestora, trăită…

Vezi articol original 584 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s